Astoria - Centru de Excelență After-school | Sector 4
After-school Sector 4 · Parcul Carol · Tineretului

After-school Sector 4 - Centrul de Excelență Astoria.

Strada Lânăriei 136, Sector 4
12:00 – 18:00, luni–vineri
6 – 11 ani (clasele 0–IV)
Redefinim experiența after-school prin trei pași fundamentali:
01Abordăm holistic dezvoltarea copiluluiStandarde internaționale, minte, corp și natură.
02Urmărim competențele necesare secolului XXIIntegrate zilnic, cu feedback constant către părinți.
03Implementăm planuri educaționale clareActivități cu sens.
After-school Sector 4

Redefinim experiența After-school

Înlocuim listele lungi de opționale cu un plan de dezvoltare coerent, construit pe principii educaționale internaționale.

Astfel, Astoria este mai mult decât un loc unde copilul își face temele. Este un mediu în care ne propunem dezvoltarea copilului și în care copilul descoperă bucuria cunoașterii, pe baza celor patru dimensiuni UNESCO - a ști, a face, a fi și a trăi împreună. Detalii despre conceptul Astoria găsești pe pagina dedicată.

Combinăm sprijinul academic cu programe de excelență - pregătire pentru examenele Cambridge, Excelență matematică, Artă & Creativitate, Educație financiară, Exploratorii AI - toate într-un program educațional zilnic structurat, luni–vineri, 12:00–18:00, astfel încât temele, masa și mișcarea să rămână la centru, iar serile să rămână ale familiei.

Fiecare copil primește un plan individualizat de dezvoltare, construit pe baza observației directe a echipei de profesori Astoria.

After-school Sector 4 - Astoria, Parcul Carol
Metoda noastră

Care sunt pașii concreți prin care transformăm această promisiune în realitate?

01

Abordăm holistic dezvoltarea copilului

Standarde internaționale, minte, corp și natură.

UNESCO

Ce înseamnă o educație completă?

UNESCO arată că educația nu înseamnă doar acumularea de cunoștințe. Un copil are nevoie să învețe:

ISă cunoască (dimensiunea de dezvoltare cognitivă)
IISă facă (dimensiunea de dezvoltare instrumentală)
IIISă fie (dimensiunea de dezvoltare individuală)
IVSă trăiască alături de ceilalți (dimensiunea de dezvoltare socială)

Aceste patru dimensiuni reprezintă fundația dezvoltării umane. Și totodată fundația pe care s-a construit programul educațional Astoria.

02

Urmărim competențele necesare secolului XXI

Integrate zilnic, cu feedback constant către părinți.

UNICEF

De ce competențe va avea nevoie în viață?

UNICEF definește foarte clar cele 12 competențe care vor conta în viitor, indiferent de ce joburi vor exista. Printre acestea se numără:

Creativitate

Descoperă. Construiește. Reimaginează.

Responsabilitate & luarea deciziilor

Evaluează. Decide. Își asumă riscul.

Comunicare

Ascultă. Exprimă. Relaționează.

Respect pentru diversitate

Recunosc unicitatea. Sunt deschis. Mă adaptez.

Competențele secolului XXI sunt construite pe cele 4 dimensiuni de dezvoltare. Iar la Astoria urmărim crearea acestor competențe prin observații zilnice și feedback regulat.

03

Implementăm planuri educaționale clare

Activități cu sens.

Astoria

Aceste competențe nu se dezvoltă în abstract. De aceea Astoria oferă instrumente concrete, prin care copilul le exersează în fiecare zi.

Astfel, Astoria nu a inventat un nou model de educație. A făcut ceva diferit: a reunit cele mai valoroase principii internaționale și le-a transformat într-o experiență zilnică, adaptată copiilor din clasele 0–IV.

Scroll down pentru a descoperi Planurile educaționale Astoria
Planurile educaționale Astoria

Pentru a dezvolta competențele, Astoria rulează trei planuri educaționale.

1

Planul Descoperire

Include cele 7 cluburi pentru dezvoltarea competențelor secolului XXI. De asemenea, zilnic minim 1h în Parcul Carol, pentru că un copil are nevoie de natură.

01

Teme & Autonomie academică

Temele nu sunt o corvoadă de rezolvat în grabă. Sunt prima ocazie zilnică în care copilul exersează responsabilitatea, organizarea și încrederea că poate duce ceva la bun sfârșit. Profesorul îndrumă - copilul face.

Învăț să fac→Responsabilitate și luarea deciziilor
02

Inteligență emoțională

Copiii învață paleta emoțiilor, înțeleg ce simt, de ce și ce pot face mai departe cu aceste emoții.

Învăț să fiu→Responsabilitate și luarea deciziilor
03

Cum funcționează lucrurile?

Copiii exersează observația, gândirea critică și curiozitatea de a înțelege lumea din jur.

Învăț să cunosc→Creativitate
04

Bunele maniere

Limbajul prin care copiii arată respect, atenție și grijă față de cei din jur, dincolo de 'te rog' sau 'mulțumesc'.

Învăț să trăim împreună→Respect pentru diversitate
05

Educație financiară

Copiii înțeleg care este diferența dintre nevoi și dorințe și cum să faci alegeri chibzuite când ai resurse limitate.

Învăț să fac→Responsabilitate și luarea deciziilor
06

Artă & Creativitate

Creativitatea este în topul abilităților esențiale ale secolului XXI, recunoscută ca atare de Forumul Economic Mondial. La Astoria, arta este o formă de gândire.

Învăț să cunosc→Creativitate
07

Excelență matematică

Matematica ca instrument de înțelegere a lumii: tipare, logică, rezolvare de probleme reale. Pentru copiii care vor mai mult, aprofundăm dincolo de programa școlară.

Învăț să cunosc→Creativitate
2

Planul Excelență

Include întreg planul Descoperire, plus învățarea limbii engleze prin două metode complementare:

01

Pregătire Cambridge

Pregătirea pentru examenele Cambridge - Starters, Movers, Flyers - îi oferă o certificare recunoscută internațional și, mai important, o fundație solidă.

Învăț să fiu→Comunicare
02

Immersive English 360 prin Global Horizons

Limba engleză devine o fundație solidă pentru a descoperi lumea. În fiecare lună descoperim copiii, cântecele, poveștile, obiceiurile dintr-o altă țară. 10 luni, 10 țări.

Învăț să trăim împreună→Respect pentru diversitate
03

Immersive English 360 prin Mini TED Talks

Mini TED Talks este un atelier de gândire structurată și exprimare autentică în care copilul își dezvoltă curajul de a vorbi în fața celorlalți și de a-și susține ideile.

Învăț să fiu→Comunicare
Programele Astoria
3

Planul Viitor

Include tot planul Excelență, plus Exploratorii AI.

01

Exploratorii AI

Îi pregătim nu ca simpli utilizatori, ci ca oameni care înțeleg ce este AI, cum funcționează, unde are limite și de ce contează să gândești critic în fața lui.

Învăț să cunosc→Creativitate
Exploratorii AI
Unde ne găsești

After-school Sector 4 -
lângă Parcul Carol și Tineretului

Adresă Strada Lânăriei nr. 136, Sector 4, București
2 min de Parcul Carol · 10 min de metroul Tineretului
Program After-school Luni – vineri · 12:00 – 18:00
Preluarea copiilor de la școală începând cu ora 11:00
Telefon 03 1005 1005
Email office@astoria.com.ro
Tarife 2026–2027 În funcție de planul ales. Sună pentru tariful exact: 03 1005 1005
Înscrieri 2026–2027

Programează o vizită

Vino să cunoști Astoria - spațiul, echipa și o zi reală.

Contactează-ne Vezi tarifele complete
De ce este Centrul de Excelență Astoria diferit?

În primul rând, pentru că întrebarea fundamentală este total diferită.

Modelul obișnuit de after-school

Ce face copilul până la ora 18:00?

Teme făcute → masă → engleză → o activitate/opțional

Un copil poate fi foarte ocupat fără să existe un plan educațional în spatele tuturor activităților.

Astoria

Cum poate deveni timpul de după școală o experiență reală de dezvoltare?

Să înțeleagă → să devină autonom → să comunice → să gândească → să ia decizii → să înțeleagă lumea → să petreacă timp în natură → să progreseze spre competențele secolului XXI.

La Astoria, nu vrem doar să ocupăm timpul dintre școală și casă. Vrem ca acel timp să conteze.

10 dovezi că suntem diferiți:

01Programul educațional
Modelul obișnuit de after-school

Programul poate fi construit ca o succesiune de activități: teme + engleză + sport + cluburi. Copilul este ocupat, dar nu rezultă un plan educațional.

La Astoria

Am pornit de la întrebarea „De ce competențe va avea nevoie un copil?” Am stabilit obiectivele, activitățile și urmărim progresul, folosind repere internaționale de dezvoltare a copilului și feedback structurat către părinți.

02Temele
Modelul obișnuit de after-school

Obiectivul este ca temele să fie terminate până pleacă de la After.

La Astoria

Obiectivul este ca temele să fie înțelese, iar copilul să devină progresiv autonom. Succesul înseamnă să aibă, în timp, din ce în ce mai puțină nevoie de ajutor.

03Opționalele
Modelul obișnuit de after-school

Există o listă de opționale dintre care părintele alege. Activitatea se organizează dacă se formează grupa. Opționalele sunt contra-cost.

La Astoria

Pornim de la competențele pe care vrem să le dezvoltăm, nu de la o listă de cluburi. Creativitatea, gândirea critică, educația financiară și bunele maniere sunt incluse în tariful educațional, integrate într-un plan coerent.

04Matematica
Modelul obișnuit de after-school

„Matematică suplimentară” poate însemna mai multe exerciții și mai multe fișe - același tip de învățare, dar mai mult.

La Astoria

Matematica devine un limbaj pentru înțelegerea lumii: probleme reale, bugete, grafice, estimări, tipare, date și tehnologie. Nu doar „să rezolve”, ci să gândească matematic. Club inclus în cost.

05Engleza
Modelul obișnuit de after-school

„Avem engleză” poate însemna o oră în orar, fără să fie clar obiectivul, continuitatea sau progresul.

La Astoria

4 ore/săptămână, profesor nativ cu peste 20 de ani petrecuți în Canada, în contexte în care copilul folosește efectiv limba - Global Horizons, Mini TED Talks. Obiectivul e comunicarea naturală și certificarea Cambridge, nu bifarea unei ore.

06Clubul de digitalizare
Modelul obișnuit de after-school

Activitățile de tehnologie - coding, robotică, AI - sunt adesea opționale premium, cu un cost suplimentar semnificativ. Accentul e pe instrument: coding, roboți, aplicații.

La Astoria

Educația despre tehnologie trebuie să fie accesibilă, iar prețul să nu fie o barieră. Accentul e pe înțelegere: cum funcționează AI, ce poate și ce nu poate face, de ce poate greși și cum îl folosim responsabil.

07Masa
Modelul obișnuit de after-school

„Masa este inclusă” descrie serviciul, dar nu spune unde, ce și în ce condiții mănâncă copilul.

La Astoria

Masa este parte din responsabilitatea față de copil: spațiu dedicat, autorizație sanitar-veterinară, reguli privind primirea și servirea alimentelor, atenție la meniu, alergeni și condițiile în care copilul mănâncă.

08Transportul
Modelul obișnuit de after-school

„Asigurăm preluarea de la școală” poate să însemne multe lucruri - iar asta se traduce, în primul rând, în siguranța copiilor.

La Astoria

Transportul e tratat ca proces de siguranță: preluarea copiilor și folosirea centurilor pentru toți sunt sarcini în fișa postului supraveghetorului. Avem contract cu firma de transport și semnalizăm corespunzător autoturismul.

09Timpul petrecut în natură
Modelul obișnuit de after-school

Multe after-school-uri nu oferă ieșiri regulate în parc, iar în altele copiii ies afară doar atunci când timpul rămas în program permite.

La Astoria

Programul e construit astfel încât copilul să aibă zilnic timp afară, pentru mișcare, joacă, explorare și conectare cu natura.

10Siguranța spațiului
Modelul obișnuit de after-school

Siguranța e adesea rezumată prin „copiii sunt permanent supravegheați”. Dar siguranța începe cu spațiul în care copilul petrece zilnic 5–6 ore.

La Astoria

Siguranța înseamnă spațiu, proceduri și oameni: autorizații, căi și proceduri de evacuare, control al accesului și supraveghere permanentă, inclusiv prin camere de supraveghere.

De unde vin copiii noștri

Aproape de familiile din
Parcul Carol, Tineretului și împrejurimi

Suntem o singură locație, pe Strada Lânăriei nr. 136 - dar accesibilă diferit, în funcție de unde locuiește sau lucrează familia ta.

2 minute de mers pe jos

Familiile din zona Parcul Carol

Pentru părinții din jurul Parcului Carol, distanța scurtă înseamnă că aerul liber face parte din rutina zilnică a copilului, nu doar din weekend. Copiii ies zilnic afară - fie în curtea proprie a centrului, fie printr-o plimbare scurtă în parc, între activitățile programului.

  • La 2 minute de mers pe jos de intrarea în Parcul Carol
  • Ieșire zilnică la aer liber, integrată în programul de după-amiază
  • Curte proprie pentru zilele cu vreme nesigură
After-school aproape de Parcul Carol - curtea Astoria
10 minute de metrou

Familiile din zona Tineretului

Pentru părinții care ajung din alte zone ale Bucureștiului, stația de metrou Tineretului oferă un punct de plecare previzibil - util mai ales atunci când programul de lucru nu permite un traseu fix cu mașina. De la stație până la centru sunt aproximativ 10 minute pe jos, cu conexiuni suplimentare de autobuz și tramvai în zona Tineretului–Parcul Carol.

  • 10 minute pe jos din stația de metrou Tineretului (M1)
  • Acces suplimentar prin liniile de autobuz și tramvai din zonă
  • Program 12:00–18:00, compatibil cu programul de lucru al părinților
After-school aproape de metroul Tineretului - Astoria
Sector 4, acoperire extinsă

Familiile din Piața Sudului și restul Sectorului 4

Nu toate familiile noastre vin din imediata vecinătate - o parte aleg Astoria venind din zone ceva mai îndepărtate ale Sectorului 4, precum Piața Sudului, tocmai pentru programele de excelență, nu doar pentru proximitate.

  • Acces facil prin arterele principale ale Sectorului 4
  • Continuitate educațională cu Grădinița Elite pentru familiile deja din ecosistem
  • Vizite programate în afara orelor de vârf, pentru confort
After-school Sector 4 - Astoria, acoperire Piața Sudului

Astoria este partener al Ecosistemului Elite.

Ce înseamnă acest lucru?

  1. 1Continuitatea educației, începând cu Creșă și Grădiniță
  2. 2Acces preferențial la Gogoland - Pădurea noastră
  3. 3Acces by invitation only la În dialog cu părinții, by Elite
Ecosistemul Elite
Întrebări frecvente

Răspunsuri pentru părinții informați

Ce este Astoria?

Astoria este un centru de excelență After-school din Sectorul 4, București, dedicat copiilor de 6–11 ani (clasele 0–IV). Suntem situați pe Strada Lânăriei nr. 136, în zona Tineretului–Parcul Carol, și funcționăm luni–vineri, 12:00–18:00, iar preluarea copiilor de la școală începe de la ora 11:00. Oferim 7 cluburi incluse în planul educațional de bază (Descoperire), pregătire Cambridge YLE în planul Excelență și clubul Exploratorii AI în planul Viitor.

Există un After-school lângă Parcul Carol?

Da. Suntem la 2 minute de mers pe jos de Parcul Carol. Copiii ies zilnic la aer liber, fie în curtea proprie, fie în parc, în cadrul programului de după-amiază. Detalii despre zona Parcul Carol găsești mai sus, în secțiunea dedicată.

Există un After-school aproape de metroul Tineretului?

Da. De la stația de metrou Tineretului până la centru sunt aproximativ 10 minute pe jos, cu conexiuni suplimentare de autobuz și tramvai în zonă. Detalii despre acces găsești mai sus, în secțiunea dedicată.

Cât costă After-school-ul din Sectorul 4 la Astoria?

Astoria oferă trei planuri educaționale pentru anul școlar 2026–2027 - Descoperire, Excelență și Viitor - în funcție de numărul de activități incluse. Masa și transportul se achită separat. Sună la 03 1005 1005 pentru tariful exact potrivit copilului tău, sau vezi detalii pe pagina Tarife.

Ce programe sunt incluse zilnic?

Planul Descoperire include cele 7 cluburi pentru dezvoltarea competențelor secolului XXI: Teme & autonomie academică, Inteligență emoțională, Cum funcționează lucrurile?, Bunele maniere, Educație financiară, Artă & creativitate și Excelență matematică. Planul Excelență adaugă Pregătire pentru examenul Cambridge și Immersive English 360 prin Mini TED Talks și Global Horizons. Planul Viitor include tot ce e în Excelență, plus clubul Exploratorii AI. Programul rulează luni–vineri, 12:00–18:00, fără alte activități suplimentare plătite separat.

De la ce vârstă primește Astoria copii la After-school?

Primim copii de la 6 ani (clasa 0) până la 11 ani (clasa a IV-a). Nu există test de admitere - înscrierea se face pe baza unei vizite la centru și a unui interviu cu părinții, pentru a ne asigura că mediul Astoria se potrivește nevoilor copilului.

De la ce oră se face preluarea copiilor de la școală?

Preluarea copiilor de la școală începe de la ora 11:00, astfel încât cei care termină cursurile mai devreme să ajungă la Astoria fără timpi de așteptare. Asigurăm transport de la școală la centru, cu furnizor autorizat. Pentru școlile din apropiere - 81, 79 și 97 - costul este de 400 RON/lună și se achită lunar, separat de tariful educațional; pentru alte zone, costul se stabilește împreună cu furnizorul autorizat. Programul educațional propriu-zis se desfășoară luni–vineri, între 12:00 și 18:00.

Include After-school-ul masă pentru copii?

Da. Astoria oferă masă în baza meniurilor stabilite alături de medici nutriționiști, cu gustări sănătoase. Costul mesei este de 33 RON/zi și se achită lunar, separat de tariful educațional.

Programe & parteneriate
Cambridge YLE
Certificare Cambridge
Microsoft
Partenerul digitalizării
Fitocracy Servicii profesionale de pregătire și servire a mesei
Ionadi Servicii profesionale de transport de la școală